"TINA'S  HOUSE" 

 "PRO-VIAȚĂ"

Topraisar,  Jud. Constanța

Bine  ați  venit  la"  tina's  house"

despre noi



A fi o mamă bună este una dintre cele mai dificile locuri de muncă din lume, și este aproape imposibil atunci când ești tânără, fără adăpost și/sau fără familie și de aceea a fost creată "Tina's House", să ajute gravide sau mame aflate la prima naștere, să asigure un viitor mai luminos și mai stabil pentru ele și pentru copiii lor, pentru a împărtăși dragostea lui Hristos cu ele, astfel încât să poată trăi la potențialul dat de Dumnezeu.


Tina's House" este un adăpost privat gratuit cu scopul de a ajuta mamele singure și fetele însărcinate care sunt la risc de a abandona copiii lor și de a împărtăși cu blândețe, dragostea lui Hristos, în timp ce nevoile lor fizice, emoționale, educaționale, medicale și spirituale sunt îndeplinite.  La fiecare 3 luni vom reevalua fiecare mamă și vom face modificări în planul de acțiune, după cum este nevoie.


Scopul nostru este de a ajuta fiecare mamă pentru a-și atinge obiectivele sale personale, împletite și cu un obiectiv optim de cunoaștere clară a iubirii lui Dumnezeu pentru ele, devenind astfel, suficient de independente.


Ele vor fi de asemenea implicate în participarea la activitățile de rutină din "Tina's House", ajutând astfel la gătitul diferitelor feluri de mâncare, la curățenie, la spălat, efectuatul temelor. Săptămânal, acestea vor participa de asemenea la consiliere individuală . Ne dorim ca în "Tina's House" să fie prezent acel sentiment de a fi parte dintr-o familie iubitoare și grijulie, cu o mulțime de resurse la îndemână.


Tina's House" este aici pentru a ajuta la motivarea fiecărei mame de a munci din greu spre obținerea independenței si sunt disponibili pentru a ajuta mamele să-și creeze un plan pentru viitorul lor. 




Aveți nevoie de ajutor sau aveți întrebări?